Rețeaua Politică: Legea venitului minim garantat trebuie amendată pentru a stimula munca

Rețeaua Politică: Legea venitului minim garantat trebuie amendată pentru a stimula munca
Publicat: 10/10/2013, 17:57
Actualizat: 25/03/2019, 07:23

Rețeaua Politică(RP), o organizație independentă care promovează transparența și independența în procesul politic, cere amendarea proiectului de Hotărâre legat de normele de aplicare a prevederilor Legii 416/2001 privind venitul mediu garantat.

Reprezentanții RP au elaborat, totodată, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază la ora actuală de ajutor social trebuie să aducă dovada prestării unor servicii în cadrul comunităților locale până la concurența sumei înainte de primirea ajutorului. În caz contrar, acestea nu vor mai obține ajutorul aferent lunii respective.

„Legea ar trebui amendată pe fond în sensul stimulării muncii chiar și pentru această categorie socială și a nu se concentra pe formă prin obligarea Primăriilor de a recurge la completarea unor elemente birocratice care să justifice plata ajutoarelor sociale. În plus, acest beneficiu acordat este unul fără contraprestație și neimpozitat”, se explică într-un comunicat de presă emis de Rețeaua Politică.

Reprezentanții organizației vor să asiste, de asemenea, Guvernul pentru finalizarea proiectului de lege în forma propusă de aceștia și susțin că „un asemenea act de responsabilizare a Primăriilor” ar putea avea efecte pozitive în cadrul procesului de modernizare a statului prin descentralizarea structurilor statului și prin instituirea de responsabilități teritoriale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Accidentul în care a murit afaceristul român din Baia Mare, implicat în campania lui Trump,...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Viktor Orban a anunțat din România. Ungurii, obligați să recunoască: România e cea mai importantă
„Profeția” fostul președinte Gerald Ford despre prima femeie în fruntea Americii
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Ce este starea de flux și cum o putem obține?